"Un drum prin Străinezia

Un debut cu totul neobișnuit mi se pare „intrarea în poezie” a doamnei Laura Maria Stănilă. Nu intră în literatură alături de un autor, de o generație literară, de un moment liric. Autoarea ne oferă un jurnal afectiv – o confesiune întunecată despre viață și trecere, despre succesivele insuccese, despre deformare. Imaginile din jur se sluțesc, dispar. Apropierea e urmată de despărțiri, succesele – de înfrângeri. Dezastre. Adevărurile «zac». Sunt bolnave. Și dacă zac, zac pe ruine.

Nu numai persoana întâi, a dezamăgirilor, e tulbure, ci și istoria care «a fost». Peisajul nu ne oferă decât ruine, urme ale unor catastrofe progresive.

Laura Maria Stănilă ne oferă o partitură neobișnuită, într-o poezie sumbră – apocaliptică – în urmă – de explozii de dragoste. Validabile, azi, într-o patrie numită Străinezia. Sau într-o lume a iubirii?
Poeta este autor de cursă lungă." (Cornel Ungureanu)

În noi înșine se dau cele mai aprige bătălii. Pierduți în cotloanele problemelor cotidiene ne trezim azvârliți uneori în vitrina Tulburărilor de personalitate, prinși între angoasele minții și dorințele inimii. Așa ia naștere poezia, ca un ultim resort în fața cinismului.

Sofia este varianta contemporană, în căutarea echilibrului, „o femeie tristă”, dar cu o „mirifică sexualitate a gândurilor pure”, ce iubește orice atinge și robește „numai c-o privire”. Tatiana e un alter ego provocator al autoarei și o pavăză în fața îmbătrânirii:

„Sufletul meu e un loc
unde numele de familie n-are importanță.
Timpul vine în pungi de hârtie
și poți lăsa oricând un semn... Dacă ai curajul!”

Asemenea lui Dan Barbilian (Ion Barbu), Patricia Lidia e un abil inginer programator, care gândește ca un matematician și simte ca un poet. Rang, statut, păreri de bine sau regrete pălesc în fața forței transformatoare a versurilor. Ca panaceu afectiv, acestea tratează chiar și neiubirea de sine, păstrând promisiunea unui mâine mai călduros decât ieri și al unui prezent închinat lor.