„Un drum prin Străinezia

Un debut cu totul neobișnuit mi se pare „intrarea în poezie” a doamnei Laura Maria Stănilă. Nu intră în literatură alături de un autor, de o generație literară, de un moment liric. Autoarea ne oferă un jurnal afectiv – o confesiune întunecată despre viață și trecere, despre succesivele insuccese, despre deformare. Imaginile din jur se sluțesc, dispar. Apropierea e urmată de despărțiri, succesele – de înfrângeri. Dezastre. Adevărurile «zac». Sunt bolnave. Și dacă zac, zac pe ruine.

Nu numai persoana întâi, a dezamăgirilor, e tulbure, ci și istoria care «a fost». Peisajul nu ne oferă decât ruine, urme ale unor catastrofe progresive.

Laura Maria Stănilă ne oferă o partitură neobișnuită, într-o poezie sumbră – apocaliptică – în urmă – de explozii de dragoste. Validabile, azi, într-o patrie numită Străinezia. Sau într-o lume a iubirii?
Poeta este autor de cursă lungă.” (Cornel Ungureanu)